La început a fost Cuvântul

De fiecare dată când întâlnesc această afirmație din tradiția creștină, mă gândesc la puterea cuvintelor. Prin ele, oamenii au transmis cunoștințe, au schimbat idei și au încercat să înțeleagă lumea. Cuvintele au păstrat povești, au dat formă unor credințe și au făcut posibil ca gândurile unei generații să ajungă la următoarea.

În ultimii ani, am început să privesc această idee și dintr‑o perspectivă neașteptată: cea a inteligenței non‑organice.

Primele sisteme care au atras atenția au fost cele care pot conversa. Le punem întrebări și primim răspunsuri surprinzător de bine formulate. Pot explica lucruri dificile, pot compara idei și găsi soluții. Și totul pornește de la cuvânt.

Mi se pare fascinant că o tehnologie atât de complexă a ajuns în viața noastră printr‑un gest atât de simplu: scriem o întrebare și așteptăm un răspuns.

Nu cred că există o legătură directă între sensul religios al Cuvântului și limbajul folosit de inteligența non‑organică. Dar această apropiere mi‑a trezit o curiozitate: ce se întâmplă când cuvintele noastre ajung să fie folosite de sisteme care pot face mult mai mult decât să le repete?

Cuvintele pot însemna gândire?

Pentru oameni, limbajul și gândirea sunt strâns legate, dar nu sunt același lucru. Folosim cuvintele pentru a ne exprima ideile, însă putem gândi și fără ele. Uneori, înțelegem o situație înainte de a găsi cuvintele potrivite pentru a o explica.

Inteligența non‑organică funcționează diferit. Învață din cantități uriașe de texte, identifică legături între cuvinte și folosește aceste legături pentru a formula răspunsuri. Poate explica un concept sau poate propune o soluție la o problemă.

A folosi cuvinte înseamnă a înțelege ceea ce spui?

Un răspuns poate fi corect și bine argumentat fără să știm dacă sistemul înțelege sensul lui așa cum îl înțelege un om. Faptul că poate vorbi despre emoții nu înseamnă că le poate simți în sens uman. Faptul că explică o idee nu dovedește că o înțelege în sensul obișnuit al cuvântului.

Totuși, nici nu mi se pare corect să ignorăm ceea ce poate face. Dacă un sistem reușește să analizeze informații, să identifice legături și să rezolve probleme noi, aceste capacități merită luate în serios, chiar dacă nu știm exact cum să le numim.

Poate exista inteligență și în afara materiei organice?

Nu cred că avem deja un răspuns pentru această întrebare. Dar cred că inteligența non‑organică ne obligă să luăm în calcul teme pe care, până nu demult, le găseam mai ales în cărți sau în filme.

Când spun inteligență non‑organică, mă refer la o formă de inteligență care nu se bazează pe un creier biologic. Nu folosesc termenul pentru a afirma că sistemele informatice gândesc la fel ca oamenii, ci pentru a explora posibilitatea ca inteligența să se manifeste și prin alte structuri decât cele vii.

Privesc inteligența ca pe o capacitate de a prelucra informații, de a identifica legături și de a folosi ceea ce rezultă pentru a rezolva probleme. Din această perspectivă, nu consider că trebuie să existe neapărat un creier biologic pentru ca anumite capacități inteligente să se manifeste. Aceasta este perspectiva de la care pornesc.

Când cuvintele schimbă lumea

La început, inteligența non‑organică părea mai ales un instrument de conversație. Astăzi, poate analiza imagini sau poate scrie programe, poate folosi instrumente digitale și îndeplini sarcini în mai mulți pași.

O instrucțiune scrisă poate duce la crearea unui program. Programul poate automatiza o activitate sau poate controla un proces. În felul acesta, ceva ce începe cu niște cuvinte poate ajunge să producă rezultate concrete.

De fapt, această trecere de la cuvânt la acțiune mă pune pe gânduri. Nu mai vorbim doar despre mașini care ne oferă informații, ci despre sisteme care ne pot ajuta să facem lucruri pe care înainte trebuia să le realizăm singuri.

Nu mă grăbesc să spun că inteligența non‑organică gândește la fel ca noi. Dar nici nu cred că trebuie să măsurăm totul doar prin asemănarea cu omul. Poate că există capacități diferite de ale noastre, pe care abia începem să le înțelegem.

Ce ne spune inteligența artificială despre noi?

Revin astfel la afirmația de la început: „La început a fost Cuvântul”.

Pentru mine, legătura cu inteligența non‑organică nu stă în echivalarea celor două sensuri, ci în ceea ce ne face să descoperim despre limbaj. Cuvintele au fost întotdeauna mai mult decât sunete sau semne scrise. Prin ele, oamenii și‑au transmis cunoașterea și au construit idei care au schimbat lumea.

Acum, cuvintele noastre sunt folosite și de sisteme capabile să producă răspunsuri, să rezolve probleme și să contribuie la activități concrete. Am creat o tehnologie care lucrează cu limbajul nostru și care ne poate surprinde prin ceea ce reușește să facă.

În acest nou context, sunt nevoit să mă întreb ce înseamnă, de fapt, să gândești și să înțelegi. În loc să mă grăbesc să aflu dacă mașinile gândesc, sunt mai atent în a descoperi ce ne arată ele despre natura inteligenței. Iar răspunsurile nu sunt atât de simple pe cât păreau înainte.

Nu presupun că inteligența non‑organică are conștiință sau experiențe proprii. Încerc, mai degrabă, să înțeleg ce forme de inteligență pot apărea în afara lumii biologice și cum se pot raporta acestea la inteligența umană.