Omul și‑a construit dintotdeauna unelte pentru a‑și depăși limitele propriului corp. La început, unealta este un obiect exterior. Trebuie să înveți să o folosești. Trebuie să fii atent la ea. Dar, prin utilizare repetată, ceva se schimbă. Unealta începe să fie integrată în modul nostru de a acționa. Atenția se mută de la instrument către ceea ce facem cu ajutorul lui. În cele din urmă, unealta dispare din experiența noastră conștientă.
Calul este un exemplu simplu. Pentru omul care îl călărește, el nu este doar un animal folosit pentru transport. Devine o extensie a capacității sale de deplasare. Picioarele omului au limite clare. Calul le extinde.
Mai târziu, automobilul a dus această extensie mult mai departe.
Pentru un șofer începător, mașina este un ansamblu de comenzi. Pedalele, volanul și schimbătorul trebuie învățate. Pentru un șofer experimentat, însă, multe dintre aceste operații devin automate. Nu mai este atent permanent la mașină. Este atent la drum și la destinație. Deplasarea devine aproape la fel de firească precum mersul pe jos. Mașina a devenit, funcțional, o extensie a corpului.
Același lucru se întâmplă cu ochelarii. Când îi punem pentru prima dată, îi simțim ca pe un obiect aflat între noi și lume. După acomodare, nu mai suntem atenți la ei. Nu mai spunem că „privim prin ochelari”. Pur și simplu vedem. Lentilele de contact duc integrarea și mai departe. Nu a devenit parte biologică a ochiului. A devenit însă parte din modul în care omul vede.
Și în acest mod integrăm uneltele folosite în mai multe activități. Mâna unui meșteșugar nu mai percepe instrumentul doar ca pe un obiect ținut în palmă. Instrumentul devine parte din gest. Tastatura dispare pentru cel care scrie fluent. Aparatul foto dispare pentru fotograful experimentat. Instrumentele unui muzician devin parte din mișcarea sa. Cu cât utilizarea este mai intuitivă, cu atât unealta devine mai puțin vizibilă.
Este posibil ca inteligența artificială să devină o extensie a minții?
În acest sens, istoria uneltelor poate fi privită ca o istorie a extinderii capacităților corpului uman. Dar, la un moment dat, omul începe să construiască unelte care extind și capacități ale minții.
Scrisul este o astfel de unealtă. El extinde memoria. Harta extinde orientarea. Calculatorul extinde capacitatea de calcul. Internetul extinde accesul la informație. Și aici apare aceeași transformare. Instrumentul este inițial perceput ca ceva exterior. Apoi devine parte din modul nostru obișnuit de a funcționa.
Calculatorul ne ajută să calculăm. Motorul de căutare ne ajută să găsim informații. Inteligența artificială poate merge mai departe. Poate participa la formularea unei probleme. Poate organiza informații. Poate compara posibilități. Poate genera și dezvolta idei. Deci inteligența artificială poate deveni o extensie a unor procese cognitive.
Nu înseamnă că AI devine parte din mintea omului. Și nici că gândește în locul lui.
Lasă un răspuns