Ce facem cu ceea ce credem că știm?
Dacă nu ai citit articolele anterioare, unde erai îndrumat să te întrebi „De unde știu?”, apoi să pui întrebări mai bune și să nu te grăbești să accepți primul răspuns, acum te afli deja la întrebarea mai dificilă: „Ce facem cu lucrurile în care credem de mult timp?”
Pentru că unele dintre cele mai puternice „certitudini” ale noastre nu sunt lucruri pe care le‑am cercetat personal. Sunt idei primite de la familie, de la școală, din societate, din experiențele noastre sau, astăzi, din rețelele sociale. Le‑am auzit atât de des încât au devenit pentru noi aproape invizibile.
Iată un exercițiu foarte simplu: Gândește‑te la o convingere pe care o ai și întrebă‑te: „Când am verificat‑o ultima dată? Ce m‑ar putea face să‑mi schimb părerea? Și, mai ales, ce informație nu vreau să accept pentru că mi‑ar pune convingerea în dificultate?”
Prima idee ar fi: A învăța să nu știm nu înseamnă să renunțăm la ceea ce credem. Înseamnă să nu confundăm ceea ce credem cu ceea ce există.
Întrebarea care schimbă perspectiva
Dacă până acum am învățat să nu acceptăm primul răspuns, acum facem un pas diferit: încercăm să schimbăm unghiul din care privim problema.
Să ne imaginăm o situație simplă: Un om spune: „Nu mai am timp pentru nimic.” Prima întrebare ar putea fi: „De ce nu ai timp?”
Dar putem schimba perspectiva: „Pentru ce îți folosești timpul?”, „Ce consideri că este important?”, „Dacă ai avea încă două ore pe zi, ce ai face cu ele?” sau chiar „Ce ai elimina din viața ta dacă ai decide că nu mai vrei să trăiești în această lipsă de timp?”
Astfel, întrebarea nu mai caută doar cauza unei probleme. Ea poate schimba însăși definiția problemei.
A doua idee ar fi: Uneori nu avem nevoie de un răspuns nou. Avem nevoie să privim întrebarea dintr‑un loc nou.
Aici pot propune exercițiul central al întregului parcurs. Alege o problemă reală, personală sau socială, care te preocupă. Nu încercăm să o rezolvăm, ci vom construi în jurul ei o succesiune de întrebări.
Pornim de la întrebarea formulată de tine ca problemă reală, apoi o analizăm: „Ce presupune această întrebare?”, „Ce cred deja că știu?”, „Ce nu știu?”, „Ce informație mi‑ar putea contrazice presupunerea?”, „Pot privi problema din perspectiva altcuiva?” și, în final, „Care este întrebarea pe care încă nu mi‑am pus‑o?”
Exercițiul te face să parcurgi, practic, tot drumul celor opt articole publicate până acum: de la certitudine la îndoială, de la îndoială la întrebare și de la întrebare la explorare.
Iar aici poate apărea momentul cel mai important al întregului demers: să descoperi că problema pe care o formulai inițial nu mai este aceeași problemă după ce ai început să pui întrebări.
Lasă un răspuns