În articolul anterior am privit funcția primară a banilor: aceea de instrument care face posibil schimbul și oferă o unitate comună prin care putem exprima și compara valori. Dar, odată ce banii au devenit parte a activității economice, funcția lor nu s‑a oprit aici. Banii au început să fie utilizați nu doar pentru a cumpăra sau vinde ceva care are o valoare, ci și pentru a anticipa, păstra sau produce o valoare viitoare.
Una dintre cele mai vechi forme ale acestei transformări este împrumutul cu dobândă. În loc ca banii să fie folosiți direct pentru un schimb, ei sunt puși temporar la dispoziția altcuiva, cu așteptarea unei restituiri mai mari decât suma inițială. Cămătăria reprezintă una dintre formele istorice ale acestui mecanism. Sistemele bancare moderne au transformat împrumutul cu dobândă într‑o activitate financiară instituționalizată. În acest caz, banii pot produce un câștig prin simplul fapt că sunt deținuți și puși la dispoziție pentru o anumită perioadă. Valoarea nu mai este obținută doar prin schimbul unei sume pentru un bun sau un serviciu, ci și prin timpul în care banii rămân utilizați de altcineva. De aici până la investiție și speculație financiară mai este un pas.
Pe piețele financiare, banii pot fi transformați în acțiuni, obligațiuni, valute sau alte instrumente financiare. Acestea pot fi tranzacționate în funcție de așteptările participanților cu privire la evoluția lor viitoare. Astfel, câștigul provine nu din utilizarea obiectului cumpărat, ci din diferența dintre valoarea la care acesta este cumpărat și cea la care este ulterior vândut.
În acest punct, banul capătă o funcție diferită de cea inițială. Nu mai este doar intermediarul unui schimb. Devine un instrument prin care se poate cumpăra, păstra, transfera și specula valoarea. Istoria financiară este, în mare măsură, și istoria acestor anticipări. Uneori ele au produs acumulări importante de avere, alteori pierderi masive. Creșterile și prăbușirile piețelor au arătat în repetate rânduri că valoarea exprimată în bani nu este întotdeauna stabilă. Oamenii au învățat că ceea ce astăzi pare sigur poate deveni mâine incert.
O întrebare mai profundă
Dacă banii au ajuns să îndeplinească aceste funcții pentru că reprezintă și transferă valoare, sunt aceste funcții legate în mod obligatoriu de lor în forma pe care o au astăzi? Sau putem imagina un sistem în care măsurarea, transferul și chiar speculația valorii să fie realizate printr-un alt mecanism? Într-un astfel de sistem, banii ar putea să-și piardă treptat unele dintre funcțiile actuale. Nu doar forma lor fizică sau digitală s-ar putea schimba, ci însăși necesitatea banului ca intermediar al valorii.
Într‑o ipoteză mai îndrăzneață, chiar funcția speculativă ar putea dispărea. Dacă valoarea nu ar mai fi exprimată printr-o monedă, ci printr‑un alt criteriu, atunci ceea ce numim astăzi dobândă, tranzacție financiară sau speculație ar putea căpăta o cu totul altă formă.
Nu știm dacă un asemenea sistem este posibil și nici dacă ar fi dezirabil. Important este însă că funcțiile pe care le asociem astăzi banilor nu sunt neapărat identice cu existența banilor. Iar dacă funcțiile pot fi desprinse de instrumentul care le îndeplinește astăzi, atunci întrebarea despre viitorul banilor devine mai interesantă.
Poate că nu trebuie să ne întrebăm doar cum vor arăta banii viitorului, ci dacă viitorul va mai avea nevoie de bani pentru a măsura, a transfera și a specula valoarea.
Lasă un răspuns