Cred că lumea s‑ar putea organiza treptat în jurul unor relații de interdependență, nu doar în jurul statelor și al granițelor geografice. În loc să fie definite în primul rând de teritoriu, câteva mari zone ar putea prinde contur în jurul resurselor și infrastructurilor de care depind: energia, tehnologia, comunicațiile și finanțarea.
Nu îmi imaginez neapărat dispariția statelor, ci apariția unui al doilea nivel de organizare, care ar traversa granițele existente. Comunitățile ar putea colabora indiferent de locul în care se află, atât timp cât ar avea acces la rețelele care le permit să producă, să comunice și să facă schimb de bunuri și servicii.
Într‑o asemenea lume, teritoriul ar conta în continuare, dar nu ar mai fi singurul reper al apartenenței. Tot mai multă relevanță ar putea avea rețelele din care facem parte, resursele la care avem acces și infrastructurile de care depinde viața noastră.
Nu știu dacă această schimbare va duce la formarea unui număr precis de mari zone de interdependență. Mă gândesc însă că, în viitor, legăturile dintre oameni și comunități ar putea conta la fel de mult ca granițele geografice. Iar primele semne ale acestei schimbări mi se pare că sunt deja vizibile.
De la proprietate la control
Cred că o lume organizată în microcomunități nu presupune dispariția proprietății personale, ci o posibilă schimbare a relației dintre proprietate și acces.
Oamenii ar putea deține în continuare locuințe, terenuri și bunuri personale, în timp ce unele resurse și infrastructuri ar fi administrate în comun. Alte resurse, precum energia, apa sau capacitatea de calcul, ar putea fi folosite fără ca utilizatorii să fie proprietarii sistemelor care le furnizează.
Aici apare o distincție importantă: proprietatea înseamnă să deții un bun, iar controlul înseamnă să poți decide cum este folosit și cine are acces la el. O comunitate poate deține o sursă de apă, dar poate depinde de o rețea externă pentru distribuție.
De aceea, cred că autonomia unei microcomunități va depinde atât de resursele pe care le deține, cât și de accesul la celelalte resurse și de puterea de a influența regulile după care le folosește.
Independență fără control?
Din perspectiva mea, autonomia unei microcomunități va depinde nu doar de libertatea de a se organiza, ci și de posibilitatea de a schimba furnizorii, de a găsi alternative și de a evita dependența de un singur actor.
Aici apare un paradox: rețeaua poate distribui capacitatea de a acționa fără să distribuie în aceeași măsură puterea de a decide. Comunitățile se pot organiza independent unele de altele, dar pot rămâne dependente de infrastructura care le conectează.
Dacă societatea se va îndrepta de la o structură piramidală către una bazată pe rețele, nu cred că puterea va dispărea. Mai degrabă, aceasta s‑ar putea manifesta prin controlul unor noduri esențiale, al conexiunilor și al mecanismelor de acces, fără să mai aibă nevoie de un centru unic de comandă.
Într‑o structură piramidală, puterea se concentrează în vârf, unde se iau deciziile care îi influențează pe cei aflați la nivelurile inferioare. Într‑o rețea, puterea poate aparține celor care controlează conexiunile esențiale de care depind ceilalți participanți.
Poate exista o rețea globală fără un centru global de control? Iar dacă puterea nu va mai aparține unui singur centru, cine sau ce ar putea ajunge să controleze întregul sistem?
Lasă un răspuns